|
|
||
|
AGITA ARMELE (CA AMENINȚARE) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru AGITA ARMELE (CA AMENINȚARE)Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru AGITA ARMELE (CA AMENINȚARE). Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria ... 3.9.6 Concluzii practice 5 FRANCMASONERIA 5.1 Erezii de origine jidovească 5.2 EREZIA FRANCMASONICĂ 5.3 EFECTELE FRANCMASONERIEI 5.4 ROLUL FRANCMASONERIEI CA INIȚIATOARE ȘI CA DIRECTOARE A REVOLUȚIEI FRANCEZE 5.5 SCOPURILE REVOLUȚIEI FRANCEZE 5.6 PERIPEȚIILE PRIN CARE A TRECUT FRANCMASONERIA, DE LA REVOLUȚIA FRANCEZĂ ... a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre largi și lumiÂnoase, în care se vede clar. Acest om este Lancereaux . Și ca să știți cine este Lancereaux, e de ajuns să vă spun că omenirea n - a avut niciodată un medic mai mare ca dânsul. Vă miră mult cuvintele mele! Într-adevăr, acest nume nu l-ați întâlnit decât rareÂori în cărțile de mediÂcină și aproape nimeni ... celebri, ca Lannec, Trousseaux, Rayer - nici în timpul său, printre cole-gii săi renumiți, ca Charcot, Potain, Bouchard - și nici printre meÂdicii altor țări, ca Bright, Addison, Virchow, nu găsim pe nimeni care să-l egaleze, ca observator fără seamăn și ca spirit științific extraordiÂnar [2] . El singur a înțeles importanța noțiunii de cauză și a pus medicina pe drumul unei adevărate ... Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română ... mi rele sugrum cele bune, Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci, de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci ... Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în ... Eminescu ne pare a fi cea din urmă, Mortua est, un progres simțit în precizia limbagiului și în ușurința versificării. Dar și aici, ca în celelalte, sunt greșeli ce trebuiesc neapărat îndreptate. Abuz de cuvântul pală, care poate n-ar trebui uzat deloc, uneori gândiri și expresii prea obișnuite ... intră într-o lume unde timpul nu mai are înțeles. Cea mai scumpă îngrijire pentru curățenia formei este atunci o datorie a poetului, ... Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic ... ne-a apropiat. Acolo, în fața mămăliguței cu brânză și a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se hotărî să meargă cu mine prin noapte. Din urmă, o amică ne ... primită. O exclamare acolo, în noapte, în singurătatea noastră, departe de târg, ar fi fost ridicolă. Dar am preferat să ne întoarcem, nu prea târziu, ca să nu ne speriem complect vecinii, trecând pe lângă o prăvălie luminată, fără să am curajul să cumpăr ceva de mâncare, de frică să nu ... amorul și poezia Argeșului, mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o învățai o minciună (ca și cum ar fi fost nevoie să ne scuzăm față de cineva!): “Mâine vei spune singură domnului S. de plimbarea noastră nocturnă. Astfel paralizezi ... care ne întorcea mai târziu acasă, amândoi, lângă fereastră, ne întreceam să prindem din fugă frunzele copacilor apropiați, cu exclamații, bucurii și regrete copilărești și, ca ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I ... oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri. Și astfel o rupeam nițel englezește și nemțește; dar ambiția mea era să învăț întâi și întâi franțuzește și ... care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă ... am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot mai nimerit este să mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Iași ... știam eu că eram chipeș, și nu odată după plată - căci la plată nu renunțam niciodată - sfârșisem angajamentul în patul lor). M-am gătit deci ... |
||